Publicat pe Lasă un comentariu

Cateva metode practice pentru a avea copii empatici

Trecem la capitolul empatiei din cartea „Creierul afirmativ – Cum sa-ti ajuti copilul sa fie curajos, rezilient si autonom” de Dr Daniel J. Siegel si Dr Tina Payne Bryson. 

Am vazut in articolele anterioare cat de mult conteaza in interactiunea zilnica parinte-copil educatia emotionala a parintilor prin aducerea la suprafata si constientizarea copilului interior al acestora. Mai departe vorbim despre o buna educare a empatiei, lucru posibil, de cele mai multe ori, doar prin exemplul propriu al parintilor printr-o comunicare pozitiva si o atentie distribuita in directia celuilalt.

„Strategie pentru formarea unui creier empatic: calibrarea „radarului empatiei” 

Una dintre cele mai bune metode de a va ajuta copiii sa le pese de altii este de a le activa sistemul cerebral de implicare sociala, astfel incat sa fie pregatiti sa priveasca situatii prin lentila empatiei si a compasiunii pentru ceilalti. Noi numim asta „calibrarea radarului empatiei”. 

Un radar al empatiei active ii ajuta pe copii sa observe si sa se sincronizeze cu mintea altor oameni, astfel incat sa sesizeze semnalele, atat verbale cat si nonverbale. Intr-un fel, este vorba de o citire emotionala a gandurilor. Asta ar putea insemna pur si simplu sa constientizeze datile cand ajung sa domine o conversatie sau sa gaseasca modalitati de a fi mai politicosi si de a se intelege cu altii, chiar si atunci cand sunt intr-o dispozitie proasta. Sau poate insemna sa recunoasca momentul cand altii (de exemplu, parintele lor obosit) sunt intr-o dispozitie proasta, iar apoi sa decida sa fie mai sensibili sau mai atenti pentru a nu zgandari cealalta persoana. Cand radarul empatiei este activat, devenim mai atenti si mai receptivi la intelegerea starii mentale a altei persoane. De pe pozitia atentiei constiente este posibil sa monitorizam mult mai bine situatia data, astfel incat sa depistam metodele de a-i face pe cei din jurul nostru mai fericiti sau de a-i usura in vreun fel de stresul lor – insa fara sa uitam de grija fata de sine.

Sunt multe feluri in care puteti contribui la dezvoltarea acestei constiinte la copiii vostri si la activarea radarului empatiei. De exemplu, puteti reformula situatiile incurajandu-i sa fie curiosi. Invatati-i sa fie detectivi si sa puna intrebari diferite. Cand un coleg de clasa isi pierde controlul emotional si fuge suparat de pe terenul de joaca, reactia imediata, reflexa, este de a intreba „Ce l-a apucat?”. In schimb, incurajati-le curiozitatea si ajutati-i sa regandeasca intregul scenariu, pur si simplu punand altfel intrebarea „De ce a reactionat asa?” 

Ne putem ajuta copiii sa regandeasca o situatie astfel incat sa nu condamne sau sa judece imediat, la furie, ci sa puna intrebari de pe pozitiile curiozitatii, receptivitatii si amabilitatii. Simplul act al reformularii (exemplificat prin cele doua intrebari complet diferite) creeaza o experienta cu totul diferita pentru copiii nostri, ca si pentru oamenii cu care relationeaza. 

Stiinta empatiei

In ultimii cativa ani, oamenii de stiinta au cercetat mult mai in profunzime empatia si devine tot mai clar ca creierul uman este programat pentru compasiune, chiar si la copiii foarte mici. Pruncii de numai un an, de exemplu, vor incerca sa co soleze pe cineva care este suparat sau stresat. Copiii de doi ani, este un fapt binecunoascut, sunt concentrati asupra propriilor nevoi si dorinte, dar si ei demonstreaza capacitatea de a se gandi la altii si de a le pasa de ei, ba chiar si pe aceea de a tine cont de sentimentele si intentiile altor persoane. Un studiu a examinat interactiunile dintre un cercetator si copii de un an si jumatate. Cand micutii se simteau in largul lor cu cercetatorul, acesta scapa, ca din intamplare, un obiect pe jos. In mod repetat, ei mergeau pana la obiect, il ridicau si i-l intindeau cercetatorului. Pe de alta parte, atunci cand adultul arunca dinadins obiectul pe jos, copiii erau capabili sa recunoasca acest act ca fiind intentionat si, ca atare, nu-i ofereau ajutorul. Cu alte cuvinte, erau capabili sa simta cand avea adultul realmente mevoie de ajutor. Fapt interesant, cercetatorii au desfasurat acelasi experiment cu cimpanzeii, dar acestia s-au dovedit mult mai putin saritori, chiar daca il cunosteau pe cercetator si-l considerau un prieten. Ei n-au dovedit aceeasi empatie ca aceea afisata de copiii umani, in creierul carora, din cate se pare, empatia si cooperarea sunt intrinsec programate inca de la o varsta atat de mica. 

Formarea unui creier altruist la copii

Retineti: unde ne indreptam atentia, acolo se activeaza si neuronii. Iar cand se activeaza simultan, se conecteaza unii cu altii. Asa se extind conexiunile in tot creierul si se produce integrarea. Astfel ca atunci cand le facilitam copiilor experiente care le atrag atentia catre perspectiva si preocuparile altor indivizi, le stimulam activarea si cresterea neuronala a creierului pentru empatie, deoarece atentia face ca neuronii sa se activeze si sa se conecteze unii cu altii in asa fel incat vor incuraja empatia si in viitor.

Exact asta au facut parintii lui Devin atunci cand era mai mic. Au petrecut timp indreptandu-i atentia spre experientele si preocuparile altor persoane si l-au ajutat sa ia in considerare sentimentele celorlalti, incurajand si intarind astfel conexiunile sinaptice care, in cele din urma, au avut drept rezultat dezvoltarea unui autentic simt al empatiei, atat de evident la adolescentul de saisprezece ani. Cand ii citeau, parintii ii puneau lui Devin intrebari precum: „Ce simte acum Lorax? De ce este atat de manios ca Once-ler a taiat toti copacii?” Cand se uitam impreuna la filme, din cand in cand opreau filmul si-l intrebau:”De ce crezi ca s-a intristat Travis atat de tare cand Old Yeller (cainele) a inceput sa se comporte asa de diferit? Ce crezi tu ca ar ttebui sa faca? Ce ar fi corect sa faca?” Atragandu-i pur si simplu atentia asupra emotiilor si motivatiilor personajelor, l-au ajutat pe Devin sa uite de el si sa-si dea seama ca oamenii din carti si de pe ecran aveau interese si opinii diferite de ale lui.”

Fragmente din cartea „Creierul afirmativ – Cum sa-ti ajuti copilul sa fie curajos, rezilient si autonom” de Dr Daniel J. Siegel si Dr Tina Payne Bryson

Distribuie dacă ți-a plăcut
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

The maximum upload file size: 256 Mo. You can upload: image, audio, video, document, spreadsheet, interactive, other. Links to YouTube, Facebook, Twitter and other services inserted in the comment text will be automatically embedded. Drop files here